autor: Muresan Mihai

    A fost declansat pe fondul luptei pentru  independenta a Cubei si Filipinelor fata de Spania, dar principalul scop a fost extinderea intereselor americane in zonele comerciale din Pacific si Atlantic, tinta principala fiind coloniile spaniole Cuba, Filipine, Guam si Puerto Rico care ofereau accesul Statelor Unite in zonele dorite.

    In 1895 incepe o noua revolta armata a cubanezilor impotriva autoritatilor coloniale, iar trupele spaniole reusesc sa faca cu greu insurgentilor, in final guvernatorul insulei ordona relocarea si concentrarea populatiei civile in zonele aflate sub controlul sau, incercand sa taie astfel sprijinul acordat rebelilor. Pana in 1897 acesta decizie duce la mortea a 100.000 de oameni din cauza foametei si bolilor din aceste “zone sigure”.

    In tot acest timp ajutorul american si al exilatilor cubanezi devine fatis si, in ianuarie 1898, nava de lupta USS MAINE este trimisa la Havana pentru protejarea intereselor si a civililor americani prinsi intre taberele in conflict. In seara zilei de 15 februarie, o puternica explozie se declanseaza la bordul USS MAINE, ucigand 266 marinari si scufundand nava. Desi nu a existat nici o dovada concreta, Spania este acuzata de sabotarea navei si moartea marinarilor. In urmatoarele doua luni, ziarele americane patronate de William R. Hearst duc o campanie vehementa impotriva Spaniei, inflamand populatia.

    Congresul incepe demersurile de declarare a razboiului, in ciuda opozitiei presedintelui William McKinley, a majoritatii oamenilor de afaceri si a comunitatii religioase. Campania incepe sa aiba efect si indata de 11 aprilie presedintele McKinley solicita Congresului trimiterea de trupe in Cuba, in scopul de a ajuta la incheierea razboiului civil. In 19 aprilie Congresul adopta o rezolutie prin care autorizeaza trimiterea de trupe pentru a ajuta rebelii in lupta pentru independenta si renunta la orice pretentie de anexare a insulei. Raspunsul Spaniei a fost declararea starii de razboi cu SUA si ruperea relatiilor diplomatice (23 aprilie).

    Primul schimb de focuri are loc pe 25 aprilie prin bombardarea orasului cubanez Matanzas de catre US NAVY. In acelasi timp o flotila americana formata din 7 nave se apropie de Filipine sub comanda comodorului George Dewey, cu intentia de a ataca si ocupa Manila. Amiralul spaniol Pasaron decide sa isi pastreze cele 14 nave de lupta in rada portului pentru a-l proteja de bombardament. Este o decizie nefericita, navele spaniole fiind atacate de flotila americana si sunt scufundate. Americanii pierd un singur om, dar moartea sa este cauzata de un infarct, nu de spanioli. In scurt timp, portul Manila este ocupat, dar Dewey se gaseste intr-o situatie imposibila, nave de lupta germane, britanice si franceze intra in rada portului. Germanii cauta motive sa provoace un incident pentru a ocupa Manila pentru a-si intari pozitiile din Pacific, dar nu reusesc.

    Campania din Pacific este scurta si fara incidente majore, insulele Guam si Wake sunt capturate de US NAVY in 21 iunie, fara nici o rezistenta din partea trupelor spaniole. De fapt, acestea nu stiau ca se afla in stare de razboi si au fost luate prin surprindere de americani.

    De remarcat, ca ordinul de a se pregati de razboi si de ocupare a Filipinelor a fost trimis de Secretarul Adjunct al Marinei in data de 25 februarie, asta demonstrand ca planurile de razboi au fost trasate cu mult timp inainte, iar incidentul cu USS MAINE sa fi fost doar pretextul dorit.

    In data de 11 mai are loc o scurta lupta navala intre nave de patrula spaniole si americane langa Cardenas, Cuba, incheiata cu o victorie spaniola neconcludenta prin avarierea grava a doua nave americane. Insa, cea mai importanta actiune din acesta zi a avut loc la Cienfuegos prin taierea cablurilor telegrafice de catre puscasii marini asistati de doua crucisatoare americane. Astfel, se incearca impunerea mai eficienta a blocadei navale a Cubei prin taierea comunicatiilor cu exteriorul, dar actiunea nu a fost un succes complet, deoarece un cablu telegrafic a ramas intact.

    Pana la sfarsitul lunii mai au loc scurte angajamente intre navele americane si nave spaniole asistate de bateriile de coasta, iar in data de 12 mai este bombardat orasul San Juan, Puerto Rico. Blocada acestuia este instaurata si mentinuta in ciuda tentativelor spaniole a o strapunge. Incercarile de spargere a blocadei au dus la scufundarea catorva nave de razboi spaniole, iar populatia locala incepe sa fie ostila autoritatilor spaniole, considerandu-le incapabile sa o protejeze de bombardamentele americane.

    Ofensiva terestra incepe pe 10 iunie prin debarcarea nou formatului Marine Corp (puscasi marini) in golful Guantanamo, pozitia acestora intarindu-se prin debarcarea rebelilor cubanezi in alte zone ale insulei. Ulterior, alti 15.000 de oameni sunt debarcati la Daiquiri, unde gasesc pozitiile spaniole abandonate. Fortele americane comandate de generalul Joe Wheeler si formate din regimentele 1 US Volunteer Cavalry (Rough Riders), 1 Regular Cavalry si 10 Regular Cavalry (Buffalo Soldiers, format din unitati de culoare) intalnesc ariegarda spaniola in Las Guasimas pe data de 24 iunie. Intre cele doua parti se declanseaza o lupta soldata cu cateva zeci de morti si raniti de ambele parti. Lupta se decide in favoarea spaniolilor, dar acestia isi continua retragerea planificata catre Santiago.

    Tactica de lupta americana mostenita din razboiul civil de a lupta in camp deschis cu formatiuni stranse si aliniate se intalneste cu o tactica de lupta spaniola moderna de a trage din pozitii camuflate si protejate, folosind pusti moderne cu pulbere fara fum. Americanii isi schimba tactica si acum inainteaza in echipe mici (“fire teams”) care se acopera una pe cealalta pana la atingerea obiectivului.

    Pe 1 iulie cei 15.000 soldati americani declanseaza un atac pe vechea tactica de lupta in apropierea de Santiago pe dealul San Juan. Aici, 1250 soldati spanioli dominand campul de lupta reusesc sa opreasca atacul, provocand pierderi grele americanilor. Spaniolilor le lipsesc artileria sau mitralierele, pozitii fortificate sunt prost pozitionate, iar intaririle sunt tinute departe de lupta in Santiago, in final toate aceste neajunsuri se dovedesc cruciale in lupta. Regimentul voluntarilor “Rough Riders” comandat de Theodore Roosevelt lanseaza un atac indraznet asupra unei pozitii spaniole cunoscute ca Kettle Hill. Impreuna cu alte companii reusesc sa cucereasca dealul, dar pozitiile castigate se gasesc sub focul incrucisat al spaniolilor, iar Roosevelt decide sa continue atacul spre San Juan in ciuda pierderilor grele si oboselii trupelor cauzate de caldura tropicala. Trupele spaniole sunt coplesite de atacul american si cedeaza pozitiile de pe dealul San Juan si se retrag spre Santiago pentru a face legatura cu trupele stationate acolo. Comandantul armatei spaniole, generalul Linares, este ranit in lupta si nu va participa in apararea orasului Santiago.

    Americanii incep inaintarea pentru a asedia Santiago pe 3 iulie, iar flota americana angajeaza flota spaniola a amiralului Cervera in apropiere de Santiago. Amiralul Cervera fusese initial trimis in Filipine, dar a fost rechemat pentru a proteja Cuba de invazia americana. Spre deosebire de flota depasita a amiralului Pasaron, Cervera dispunea de nave moderne de lupta. Sub comanda sa se gasesc 4 crucisatoare blindate si 2 distrugatoare, insa navele erau partial echipate, unele nu aveau instalate toate tunurile, iar echipajele erau neexperimentate. Un defect major, dar nesesizabil inainte de lupta, era defectarea percutoarelor la unele tunuri si acest lucru va condamna navele spaniole.

    Pe 3 iulie, dupa o luna de stationare in portul Santiago, amiralul Cervera decide sa sparga blocada americana. Flota americana formata din 4 cuirasate, 1 crucisator blindat si 4 nave torpiloare angajeaza navele spaniole, dar iesirea spaniolilor din port o surprind partial nepregatita. Crucisatorul BROOKLYN se gaseste in inferioritate, fiind angajat direct de cele 4 crucisatoare spaniole si este lovit de peste 20 de ori de tunurile spaniole. Cuirasatele americane sunt nevoite sa efectueze manevre pentru a angaja inamicul si sunt la un pas sa se ciocneasca intre ele. In timp ce BROOKLYN supravietuia canonadei spaniole, tunurile sale scot din lupta nava amiralului Cervera, crucisatorul INFANTA MARIA TERESA fortand-o sa esueze la tarm. Aceasi soarta o au si distrugatoarele spaniole, acestea fiind scufundate de tirul concentrat al cuirasatelor americane. Crucisatorul AMIRAL OQUENDO este scos din lupta de explozia tunului de 280mm cauzata de percutorul defect, iar cuirasatul IOWA continua tirul si urmarirea acestuia. In final, crucisatorul in flacari este sabordat de propriul echipaj.

    Crucisatorul VIZCAYA angajeaza nava BROOKLYN si reuseste sa traga peste 200 lovituri, dar fara nici un efect asupra navei americane, iar in schimb tirul concentrat al navelor IOWA si BROOKLYN provoaca o explozia gigantica pe puntea navei spaniole. Vizcaya scapa de sub control si esueaza la tarm.

    In mai putin de o ora cinci nave spaniole sunt scoase din lupta, singura ramasa, crucisatorul CRISTÓBAL COLÓN goneste cu viteza maxima spre larg. In prima faza, acesta se distanteaza de navele americane angajate in lupta, insa dupa o ora este ajunsa de cuirasatul OREGON. Crucisatorul spaniol nu are montate tunurile de 250mm, singura aparare fiind tunurile de 150mm, dar acestea sunt ineficiente impotriva cuirasatelor americane. Pentru a evita alte pierderi de vieti in batalia deja pierduta, capitanul spaniol ordona sabordarea navei.

    Victoria americana este completa, toate navele spaniole sunt scufundate, iar pierderile sunt minime (2 morti, 10 raniti). Portul Santiago ramane doar cu bateriile de coasta pentru aparare, iar fortele de uscat americane incercuiesc orasul. Batalia a costat viata a 480 marinari spanioli, printre victime numarandu-se si cinci capitani de nava. Amiralul Cervera si capitalul navei Vizcaya au fost singurii comandati ramasi in viata, ei fiind capturati de americani impreuna cu ceilalti supravietuitori.

    Fortele spaniole sunt incercuite in Santiago, iar in 8 iulie cei 20.000 civili sunt evacuati. Marina si artileria de uscat continua bombardarea orasului asediat, sperand astfel sa evite atacul frontal supra celor 13.500 soldati spanioli incercuiti. Generalul Jose Toral, inlocuitorul generalului Linares, solicita ca in schimbul predarii orasului trupele spaniole sa fie lasate sa plece. Americanii refuza, dar sunt presati de timp si de febra galbena care incepe sa ii afecteze. Dupa indelungi negocieri, guvernul spaniol este de acord cu predarea armatei lui Toral pe data de 13 iulie. Intre timp peste 4.000 soldati americani se imbolnavisera de febra galbena, punand in pericol chiar viitorul campaniei din Cuba. Predarea lui Toral nu a insemnat ca intreaga insula era sub controlul americanilor, orasul Havana fiind detinut in continuare de spanioli.

    In 21 si 23 iulie au loc angajamente navale langa Havana, americanii incercand sa debarce, dar sunt respinsi de cavaleria spaniola mult mai numeroasa.

Puerto Rica devine urmatoare tinta a atacului american si in 25 iulie sunt debarcati 1.300 soldati sub comanda generalului Nelson Miles. Spre deosebire de Cuba, aceasta campanie este una de hartuire intre cele doua parti, evitandu-se un angajament total. Spaniolii prefera sa ramana in pozitii fortificate sau organizeaza ambuscade pentru avangarda americana. Pana la declararea armistitiului de pe 13 august situatia in Puerto Rico era oarecum neclara, victoriile americanilor fiind nesemnificative in plan tactic.

    In 13 august presedintele american McKinley este contactat de ambasadorul francez la Washington, acesta fiind imputernicit de guvernul spaniol pentru stabilirea unui armistitiu. Americanii accepta si tratativele de pace sunt urmate de semnarea Tratatului de Pace de la Paris din decembrie 1898. Prin acest tratat SUA primesc coloniile spaniole Guam, Puerto Rico, Cuba si Filipinele. In ciuda promisiunilor facute, SUA nu accepta independenta coloniilor spaniole, iar acest lucru va duce la un razboi de gherila de 15 ani in Filipine. Pierderea coloniilor din America si Pacific a insemnat sfasitul celor 400 de ani de dominatie spaniole, dar a ajutat la iesirea Spaniei din criza economica in care se afla prin intrarea capitalului spaniol repatriat din coloniile pierdute.

    Principalele cauze ale pierderii razboiului de catre Spania sunt organizarea defectuoasa a armatei si birocratia corupta, precum si lipsurile cronice din marina spaniola. Nave uzate moral si fizic, carbune de proasta calitate, munitie si armament defectos, soldati prost pregatiti si comandanti incompetenti au facut ca razboiul sa fie pierdut inca inainte de semnarea armistitiului. Curajul soldatilor spanioli si al militiilor loialiste au compensat aceste lipsuri, rezistenta lor din Cuba, Puerto Rico si Filipine impotriva fortelor americane mult mai numeroase si mai bine inarmate demonstrand acest lucru.

    Americanii au fost decisi sa devina o putere coloniala si prin acest razboi au obtinut accesul in zonele comerciale profitabile ale momentului. Ziarele americane au laudat eroismul soldatilor americani, punand accent pe unitatea dintre Nord si Sud, albi si negri. Theodore Roosevelt a devenit erou national, fiind ales guvernator al New York-uluiin 1901 vicepresedinte al SUA si preluand presedintia dupa asasinarea presedintelui McKinley.

    Dupa cum se vede acest razboi este tiparul dupa care politica americana s-a modelat in ultima 100ani, interventionismul in diverse zone avand la baza chestiuni economice acoperite de chestiunile politice la moda putem spune.

Bibiografie:

Library of Congress: Guide to the Spanish-American War

http://en.wikipedia.org/wiki/Spanish-American_War