Dupa moartea lui Ladislau V, Dieta Maghiara il alege rege al Ungariei pe Matei de Hunedoara (Corvinul)[1] în ianuarie 1458 si decide emiterea de moneda noua la cursul 1 gulden = 200 dinari de argint = 400 oboli. În luna mai a aceluiasi an, Dieta convocata la Pesta discutând problema monetara, decide ca valoarea monedelor de aur si argint nu se poate schimba fara consultarea în prealabil a principalilor clerici si a nobilimii, precum si desemnarea unor „oameni de incredere” pentru controlul calitatii monedelor de aur si argint[2].

            Continutul de argint al dinarilor se poate determina exact dupa dispozitia regelui Matei semnata in 3 august 1459 si  transmisa orasului Kaschau, conform careia dintr-o marca de argint trebuie batuti 375 dinari. Acest tip de dinar, totodata primul emis de Matei, a fost deci unul de o calitate destul de slaba, având un continut de argint de numai 250 la mie[3].

            Trei ani mai târziu, în septembrie 1462 Matei decide sa schimbe din nou continutul de metal pretios al monedelor, al caror curs era acum stabilit la 300 dinari, respectiv 600 oboli la un gulden. A poruncit ca monedele noi batute la mai multe monetarii sa fie acceptate peste tot, iar circulatia celor vechi era interzisa, prin legea semnata la Turda in 17 septembrie 1462[4]. Nu se cunosc date exacte, dar nu a putut fi vorba decât de monede cu un continut foarte redus de metal pretios, care n-au rezistat mult.

            Dieta întrunita anul urmator la Tolnavar a luat din nou în discutie problema monetara, iar articolul XXVI al legii semnate în 29 martie 1463 pare sa fie un prim pas pregatitor pentru o reforma monetara ulterioara[5]. Acest articol prevedea emiterea de moneda noua de calitate, din care 100 de dinari, respectiv 200 oboli sa valoreze un gulden. Totodata s-a încercat refacerea unitatii monetare pe întreg teritoriul regatului, dar fara succes, din cauza imposibilitatii stoparii circulatiei monedelor austriece pe granitele de vest, în pofida pedepselor aspre prevazute: confiscarea proprietatilor preotilor si nobililor care refuza acceptarea monedelor noi pe mosiile lor.

            Aceste prevederi nu sunt fara precedent, în timpul regelui Ulaszlo I existând o lege care pedepsea cu moartea si confiscarea averilor pe cei care nu respecta cursul stabilit, iar regele Ladislau V cerând mai târziu confiscarea proprietatilor celor care savârsesc aceeasi fapta[6].

            Intentia lui Matei era evidenta: introducerea unei monede de argint de calitate, care sa-si poata pastra valoarea o perioada îndelungata. El promite în articolul XXII al asa numitei „Legi al Încoronarii” (Decretum Albense seu Incoronationis) din 1464 sa emita moneda buna de argint, cu aceeasi greutate si continut de argint ca cele emise de regele Sigismund, si care sa circule atât timp cât el traieste[7]. Moneda „buna” din timpul lui Sigismund luata ca referinta nu poate fi decât dinarul de tip CNH II 124A care are un continut de argint de 531,25 la mie, si care are un corespondent între monedele emise de Matei: dinarul de tip CNH II 219, care are aceeasi greutate, marime si continut de argint.

            Cadrul legal a fost creat treptat, dupa 1462 Matei semnând mai multe decrete care sa faca posibila punerea în practica a reformei monetare. In 1464 din punct de vedere legal terenul era pregatit deja, dar din cauza contextului economico-politic reforma a trebuit sa fie amânata pâna în 1467. Numismatii in general considera decretul semnat de Matei în 1 aprilie 1467[8] ca început pentru marea reforma, desi cadrul legal o reprezentau legile emise anterior, începând din 1462.

            În principal reforma nu a constat din altceva decât sa emita o moneda noua de buna calitate luând ca etalon moneda mai sus amintita (moneta maior) a lui Sigismund. Cursul s-a stabilit la 100 dinari pentru un gulden si s-a emis din nou si moneda mare de argint, grosul, la cursul de 20 bucati la un gulden.

            Reforma lui Matei a reusit sa stabilizeze cursul dinar-gulden pentru o lunga perioada de timp, si a adus rata de schimb aur-argint la 1:8,38 de la 1:12. Prima data s-a schimbat iconografia monedelor de argint (pe avers aparând stema lui Matei si legenda prescurtata moneta Mathie regis Ungarie, iar pe revers Madona cu Copilul în mâna dreapta si legenda Patrona Ungarie, uneori prescurtata), iar ulterior si a celor de aur. S-au emis trei tipuri de monede de argint: grosi, dinari si oboli. Obolul (cu valoarea de ½ dinari) urmareste iconografia dinarilor, dar nu are legenda.

            Monetaria de la Sibiu a fost cea care a pus în practica cel mai târziu reforma lui Matei Corvin. Sediul camarei din Transilvania a fost mutat la Sibiu la sfârsitul anilor 1420. În spatele acestei decizii au stat probabil atât motive strategice, cât si economice. Materia prima venea de la minele din Baia de Aries si Radna, dar si de la cei care spalau aur in râurile din Transilvania, iar constanta aprovizionarii a asigurat continuitatea în functionare si profitabilitatea monetariei.

Dupa anul 1465 aici nu s-au mai batut monede de argint decât pentru o perioada foarte scurta de timp, dupa reforma monetara, desi în 1466 au primit instructiuni ferme de la Matei Corvin în acest sens. De fapt nu se cunoaste exact când s-au pus in practica si aici prevederile reformei lui Matei. Conform unor cercetatori, baterea de moneda de argint la Sibiu a fost sistata în 1468-1469. Dar dinarii si obolii emisi aici par sa infirme aceasta teorie, întrucât toate poarta semnul comitelui Thomas Altemberger  (h-T) - primarul orasului Sibiu.

Conform traditiei, în secolul XV primarii Sibiulu erau si comitii monetariei[9]. Altemberger , desi se afla la Sibiu înca din 1467, a preluat functia de primar numai în 1470[10], deci nu putea fi comitele monetariei decât începând cu acel an. Pe de alta parte, lista comitilor din aceasta perioada se poate stabili usor din sursele scrise si din semnele de monetarie. În 1467 sunt mentionati Stephan Mikolai si Melchior Aurifaber (h-M = Hermannstadt-Melchior), iar în a doua jumatate a aceluiasi an documentele vorbesc de Kovacs Stephan (h-cruce pe potcoava în scut).

Se pare ca si comitele de la Baia Mare, Albert Jung a batut monede la Sibiu în aceasta perioada, ca dovada semnul lui (trei scoici in scut) care apare pe ducati. Activitatea lui Jung de la Sibiu se poate explica prin faptul ca monetaria de aici, împreuna cu cele de la Baia Mare si Baia de Aries au fost închiriate în 1468 cetatenilor din Baia Mare de catre Matei Corvin pentru o perioada de un an, contra sumei de 13,000 guldeni.

Asta inseamna cu semnul lui Altemberger (h-T) poate sa apara cel mai devreme pe monedele emise în 1470, deci reforma monetara a fost pusa în practica la Sibiu doar dupa ce acesta din urma a preluat functia de comite. Motivatia acestui fapt putem doar s-o presupunem, si poate avea legatura cu complotul îndreptat împotriva lui Matei, care a esuat, iar Altemberger a vazut în aplicarea reformelor o cale prin care poate câstiga încrederea regelui.

Monetaria a functionat în marea parte a secolului XV în casa Hecht, proprietatea lui Cristophorus Italicus de Florentia, de la fiul acestuia achizitionând-o ulterior viitorul primar Georg Hecht pentru suma de 1000 guldeni, in 1472. Exista indicii ca pentru o perioada scurta de timp activitatea monetariei s-a desfasurat si în Casa Altemberger-Pemflinger (Primaria Veche) de la Fleischergasse 2. Aceasta cladire, fosta casa a primarului Altemberger, a fost cumparata dupa moartea acestuia de Nikolaus Proll si Johannes Lulay, ambii ulterior comitii monetariei din Sibiu.

Patura conducatoare din oras a primit întotdeauna monetaria ca un instrument cu ajutorul caruia îsi pot spori averile, astfel explicându-se si frecventa mare a numelui Münzer în registrele din sec. XV. În registrul de impozite din 1473-1477 apar mai multe nume din personalul monetariei, iar sumele depuse arata ca au facut parte cu siguranta din patura conducatoare. Astfel sunt amintiti Paul Munczer, Johannes Goldenmünzer, Nikolaus Goldschmid, Melchior Goldsmyt[11], Conradus Monetarius. Gestul lui Matei de a închiria monetaria din Sibiu cetatenilor din Baia Mare, un gest cel putin neprietenos fata de cei din Sibiu, se poate explica prin complotul mai sus amintit, în care se pare ca au avut un rol si anumiti cetateni din acest oras.

Comitii monetariei din Sibiu în timpul lui Matei Corvin:

1. Mikolai Stephan este mentionat în sursele scrise împreuna cu Melchior in 1461[12] („... Egregiis Stephano de Mykola et Melchior Camerariis cusionis monetarum in Camera Cibiniensi constitutis...”) si apoi din nou în 1467[13] tot împreuna cu Melchior. Semnul lui: „S”. A batut numai guldeni.
2. Kovacs Stephan a fost comite la mai multe monetarii, si se pare ca a avut un rol important si în marea reforma monetara al lui Matei Corvin. La Sibiu este amintit în 1467 („Kowach Istvan ... pridem comes camere Cibiniensis”)[14]. Semnul lui: cruce pe o potcoava, sau „S”, sau „K”.
3. Albert Jung a avut o activitate intensa la mai multe monetarii. Desi surse scrise îl mentioneaza numai la Baia Mare, semnul lui (stema familiei: trei melci - în scut) apare si pe guldeni batuti la Sibiu în 1468-1469, în perioada când monetaria de aici  împreuna cu cele de la Baia Mare si Baia de Aries au fost închiriate cetatenilor din Baia Mare de catre Matei Corvin pentru o perioada de un an.

4. Thomas Altemberger a fost primarul Sibiului, si mai multe surse scrise îl mentioneaza comite al monetariei de aici în 1481, 1485, 1486 si 1491[15]. Numele lui provine de la denumirea în limba germana a localitatii Baia de Cris (Altenberg). Conform semnelor de monetarie se pare ca a fost comite al monetariei din Sibiu pentru mai mult de 2 decenii. Semnul lui „T” apare pe guldeni, dinari si oboli.

Din registrele de cementare de la casa de separare care au ramas din ultimii ani de comitie al lui Altemberger  istoricul maghiar Oszkar Paulinyi a calculat venitul aproximativ al monetariei, si a aratat ca productia anuala a camarei din Sibiu în aceasta perioada a fost 1123 marci (275 kg)[16]. Din aceasta cantitate se puteau bate 78,000 guldeni, asta însemnând ca în aceasta perioada cantitatea de guldeni care au iesit de la monetaria din Sibiu era comparabila cu cea batuta la Kremnitz, sau poate chiar a depasit-o în unii ani.

Bibliografie

            Decreta II = Decreta Regni Hungariae. Gesetze und Verordnungen Ungarns. 1458-1490, Collectionem manuscriptam Francisci Döry additamenti auxerunt, commentariis notisque illustraverunt Georgius Bonis, Geisa Erszegi, Susanna Teke. Budapesta, 1989. (Publicationes Archivi Nationalis Hungarici II. Fontes 19.)

            Gündisch 1987 = Gündisch Gustav, Der Hermannstaedter Buergermeister Thomas Altenberger, Leben und Werk. In: Aus Geschichte und Kultur der Siebenbuergischen Sachsen. Ausgewaehlte Aufsaetze und Berichte. Köln, 1987

            Horvath-Huszar 1955-1956 = Horvath T. A. - Huszar Lajos, Kamaragrofok a kozepkorban. Numizmatikai Kozlony 54-55 (1955-1956)

            Huszar 1965-1966 = Huszar Lajos, Kamaragrofok a kozepkorban. I. Kiegeszites. Numizmatikai Kozlony (1965-1966) 49-53.

            Jako 1990 = Jako Zsigmond, A kolozsmonostori konvent jegyzokonyvei (1289-1556). Budapesta, 1990

            Paulinyi 1936 = Oszkar Paulinyi, Magyarorszag aranytermelese a XV. szazad vegen es a XVI. szazad derekan. A Grof Klebelsberg Kuno Magyar Tortenetkutato intezet evkonyve 6 (1936)

            Pohl 1968 = Die Münzstätte Kaschau im Mittelalter, Südost-Forschungen 27 (1968) 28-50

            Krizsko 1880 = Krizsko Pal, A kormocyi regi kamara es grofjai. Dudapesta, 1880. (Ertekezesek a tortenelmi tudomanzok korebol VIII. 10.)

            Seiwert 1863-1865 = Gustav Seiwert, Beitraege zu einer Geschichte der Hermannstaedter Muenzkammer. Archiv des Vereins fuer Siebenbuergische Landeskunde 6 (1863-1865)

            CNH = Rethy Laszlo, Corpus Nummorum Hungariae I-II, Budapesta 1899-1907