Geneza bancnotelor de ocupaţie tiparite de URSS, mai ales a celor emişi în România, Ungaria, China şi Corea, este incomplet cunoscută. Intre acestea o poziţie specială, chiar misterioasă, o detin banii de ocupaţie pentru România. Pe de o parte, poate, datorita rarităţii lor, mai ales a cupiurilor cu valori nominale mari, pe de o altă parte şi datorita faptului că pentru o lungă perioadă după război numismatii nu cunoşteau cu certitudine nici structura reală a cupiurilor. Se presupunea existenta bancnotei de 1 leu, existau zvonuri despre cea de 3 lei si nu se stia nimic despre bancnota de 5000 lei.

    Cert este că şi astazi putem să spunem in mod direct numai foarte puţin despre aceste bancnote. Cele mai multe date despre originea lor le putem deduce prin analogie cu informatiile despre istoria bancnotele de ocupatie cehoslovace şi poloneze.

Momentul istoric hotărâtor pentru pregătirea biletelor pentru cele patru ţării europene a fost probabil o serie de conferinţe ale celor trei puterile aliate ţinute în vara şi toamna lui 1943 la Cairo şi Moscova. Acolo s-a hotărât pe teritoriile caror ţări europene vor opera armatele fiecărei din aceste puteri. A devenit clar că Armata Roşie va lupta pe teritoriul României, Poloniei, Ungariei şi Cehoslovaciei. Conform acestui fapt, aproximativ pe începutul lui noiembriei 1943, Comandamentul Armatei Roşii a comandat proiectele şi tipărirea banilor de ocupaţie pentru cele patru ţări la combinatul Goznak din Moscova.

După datarea proiectelor de bilete de ocupaţie pentru Cehoslovacia şi Polonia pastrate la Arhiva specială a Goznak-ului putem să deducem că proiectarea tuturor biletelor de ocupatie a început aproximativ în noiembrie 1943 şi a continuat probabil până sfârşitul lui decembrie. Dar, din analiza elementelor grafice şi ornamentale folosite la aceste bilete, din extraordinara bogăţie a lor, precum şi din întâlnirea lor exclusivă (cu o singură excepţie) la biletele de ocupaţie sau invazie pentru cele şase ţări din anii 1944-1945, precum şi la bilete de tezaur iugoslave din 1944, se deduce că pregătirile pentru proiectarea rapidă a unei cantităţi mari si diverse de astfel de bancnote  începuse probabil deja mult anterior.

Cu rezervă putem să concluzionam că in prima fază a proiectării biletelor, toate purtau, în limbile respective, textul despre circulaţia lor, adica: „Primirea în toate plăţile paralel cu [urmează denumirea bancnotelor sau biletelor de tezaur în circulaţie in ţara respectivă] este obligatoare (Fig. 1 sus). Trebuie să notăm însă că denumirea semnelor băneşti în circulaţia în Cehoslovacia şi Polonia nu corespundea corect stării actuale a banilor în circulaţie în aceste ţării si nici normelor ortografice şi stilistice cehe (limba slovacă nu era luată în considerare) şi poloneze.

Ulterior aceasta clauză a fost simplificată la toate biletele, fiind echivalentă şi in celelalte trei limbi: „ Primirea în toate plăţile este obligatoare” (Fig. 1 jos).

Emitentul tuturor biletelor era in ambele cazuri: Comandamentul Armatei Roşii, (Fig. 2 şi 3) scris în limbă respectivă şi situat la partea superioară a proiectelor. Clauza de protecţie a biletelor contra falsificării era: „Falsicicatorii acestor bilete vor fi pedepsiţi conform legilor în vigoare pe timp de războiu” (Fig. 1 jos).

In aceste două faze ale proiectantului se prevedea, cel puţin la cupiurile cu valori nominale mari, să fie folosite două procese de tipărire, cel tipografic şi tifdruc. La proiecte apăreau indicări ale moiré-ului (Fig. 2), a unui element de securitate specific sovietic tipărit cu tifdruc, tipic pentru bancnotele sovietice începând cu anii 1930. La cupiurile cu valori nominale mari se prevedea şi folosirea desenelor iris (Fig. 3), precum şi ale desenelor de fond constând din cifre mari situate, alternativ perpendicular la sine, în linii diagonale, corespunzătoare fiecărei valorii nominale (Fig. 2 şi 3).

Probabil după acest stadiu, comun biletelor pentru toate cele patru ţări, proiectarea biletelor începu să diverge pe trei căii diferite, una comuna pentru România şi Ungaria, ca aliaţi ai Germaniei, şi câte o cale specifică pentru Polonia şi Cehoslovacia, la care, ulterior, s-a respectat cel puţin formal statutul lor ca state suverane, prietene, aliate ale Uniunii Sovietice, Marii Britanii şi ale Statelor Unite.

La proiectele biletelor pentru România şi Ungaria s-au simplificat desenele de fond (ulterior şi la proiectele pentru Polonia şi Cehoslovacia) folosind nişte desene universale prefabricate, unele din ele fiind chiar folosite la bilete sovietice din anul 1921 (Fig. 4). Dar la cupiurile cu valori mai mari ale biletelor de ocupaţie pentru România şi Ungaria s-a păstrat desenul iris, care a fost ulterior abandonat la bilete pentru Polonia şi Cehoslovacia.

După aceasta modificare a proiectelor a început tiparirea unei cantităţi de prima necesitate a semnelor băneşti pentru România şi Ungaria, care probabil s-a terminat deja înainte de începutul lui apriliei 1944 (Fierlinger 1949, Mixa 1987). În acest moment dispar orice informaţii, directe sau indirecte despre cursul pregătirii biletelor pentru România. În cazul biletelor pentru Ungaria este sigur numai că tiparirea lor continua în câteva serii la Moscova până începutul anului 1945 şi apoi, după datele maghiare (Kupa 1993, p. 134), chiar la câteva imprimerii militare de campanie din oraşele Szeged, Karcag, Szolnok, Paks, Miskolc, şi Diósgyőr.

Biletele pentru România au fost puse în circulaţie după intrarea Armatei Roşi pe teritoriul României, teoretic intre 15 mai şi 19 august 1944, deci înainte de 23 August 1944 şi ocuparea restului ţării. Numai ipotetic putem să presupunem că nu erau emise pe teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de Nord, pe care URSS le considera ca teritoriul său si la care autorităţile sovietice cel mai probabil se străduiau să reintroducă imediat sistemul monetar sovietic, aşa cum o făceau şi pe alte teritorii  ale sale imediat  după intrarea Armatei Roşii (Fig. 5).

Conform articolului 10 al tratatului de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, România a fost obligată să dea în dispoziţia armatei de ocupaţie şi a organelor sovietice pe teritoriul României orice sume în numerar în valută legală româneasca. Fiecare ostaş sovietic a obţinut dreptul să  preschimbe la banca suma de 500 ruble pentru lei, în raportul de 100 lei pentru 1 rublă. Toate biletele de ocupaţie (denominate în lei sau penghei) precum şi rublele sovietice, România a fost obligată să le scoate din circulaţie şi să le întoarcă autorităţilor sovietice. Conform comunicării mareşalului Malinovschii, comandantul trupelor sovietice de ocupaţie din România, biletele de ocupaţie denominate în lei precum şi rublele au încetat să fie mijloc legal de plată în România la 1 octombrie 1944 la ora 24.00. Pentru început a fost stabilit un termen de preschimbare a biletelor de ocupaţie şi al rublelor, la Bancă Naţională Română, primării şi instituţii de stat până 3 octombrie 1944. Dar, ulterior acest termen a fost prelungit până 10 octombrie şi, ordinul Consiliului de Control, a fost prelungit încă o dată, până pe 30 octombrie 1944. După aceasta dată sumele neprezentate la preschimbare s-au confiscat.

Conform documentelor păstrate in arhiva BNR se schimbau cetăţenilor români  o rublă pentru 100 de lei, iar un leu în bilete de ocupaţie pentru 5 lei în semnele băneşti legale româneşti.

Valoare totală a biletelor de ocupaţie denominate în lei nu este, cel puţin până în prezent, cunoscuta. Kiriţescu (1971, p. 22) a publicat doar o suma globală a leilor, pengheilor şi a rublelor scoasă din circulaţie în întreaga România - 68 miliarde de lei româneşti, ceea ce reprezenta 18% din circulaţia bancnotelor în România in decembrie 1944.

Raritatea cupiurilor cu valori nominale mari (500, 1000 şi 5000 de lei) se explica prin faptul că biletele de ocupaţie au circulat in întregul teritoriu al  României numai cinci săptămâni dar si modului de retragere a lor din circulaţie.

Aspecte grafice şi tehnice

În arhivă specială a combinatului GOZNAK nu s-au păstrat (sau încă n-au fost descoperite) proiectele originale ale biletelor de ocupaţie pentru România şi Ungaria. Dimpotrivă s-au păstrat serii incomplete ale proiectelor originale, fotografii ale lor sau proiectele originale în diferite stagii de modificare, precum şi proiectele alternative ale biletelor pentru Cehoslovacia şi Polonia. Acestea ne-au permis să tragem concluziile  de mai sus şi, împreună cu analiza biletelor emise, să ilustram geneza grafică a biletelor şi pentru celelalte ţări.

Concepţia lor compoziţională şi ornamentală reiese în mod hotărâtor din analiza biletelor de tezaur sovietice din anul 1922 (Fig. 6). Stilul elementelor ornamentale este acelaşi, dar aproape toate elementele ornamentale, volute şi desenele guilot au fost prefabricate exclusiv pentru aceste bancnote, unele chiar în variante pozitive (desen închis pe fond deschis) şi negative (desen deschis pe fond închis) (Fig. 11). Numărul lor se apropia de 90 (Šustek 1997). Ca inspiraţie compoziţională serveau însă şi celelalte bilete sovietice (Fig. 7) sau proiectele nerealizate ale lor  (Fig. 8). La fel, pentru tipărire s-a folosit hârtie cu filigranul „stele” folosit la mai multe bilete ruse sau sovietice din prima jumătate a anilor 1920 (Fig. 9).

Proiectele păstrate sunt desenate pe carton, de mâna, cu culori tempera, la scala 1 : 1, cu cunoasterea perfectă a ornamentelor prefabricate (Fig. 10). Peste tot acestea sunt desenate cu multe detalii. Este evident, că serveau doar ca schiţe de idei sau machete pentru demonstrarea aspectului şi culorilor. La aceste machete se realizau şi profunde modificări ale compoziţiei, textelor valorilor nominale etc. Dar proiectele folosite direct pentru confecţionarea clişeelor de tipărit au luat fiinţă evident complet altfel. Şi anume, colajele din elementele prefabricate au fost mărite suficient pentru a putea reproduce detalii şi pentru a ascunde tăieturi intre elemente individuale sau fragmente ale lor (Fig. 11 şi 12). Faptul că proiectele au luat fiinţă „cu foarfecele şi tubul de clei în mână” şi în grabă este clar ilustrat şi prin minore asimetrii în nişte elemente ca, de pildă, numerele 1000 la partea dreaptă şi stângă pe marginea inferioară a biletului de 1000 de lei şi poziţia desenelor guilot la dreaptă şi stânga în mijloc (Fig. 13).

Majoritatea proiectelor finalizate este datată codificat cu iniţiale ИД ale autorului (Ivan Ivanovici Dubasov) şi numărul cu şase cifre, la care primele două indică ziua, următoare două luna şi ultimele două anul, de pildă numărul 251243 indică 25 Decembrie 1943 (Fig. 2).

Toate biletele de ocupaţie reprezintă colajele din elementele prefabricate. Necesitatea de a proiecta aproape simultan o marea cantitate a cupiurilor l-a forţat pe proiectant să folosească acelaşi proiect sau părţii substanţiale ale lui pentru mai multe cupiuri, pentru diferite ţări (Fig. 11, 12 şi 14). Modul de proiectare a biletelor de ocupaţie, descris mai sus, chiar permitea ca un bilet nou sa fie realizat prin preluarea unor elemente de la alte bilete, si  modificarea textelor şi cifrelor pe colajul finalizat, fără a se realiza in prealabil o altă schiţă. De aceea nu este exclus ca anumite cupiuri sa fi luat fiinţă fără existenta unor proiecte desenate cu mână.

Datorita acestui fapt, unele bilete de ocupaţie pentru România sunt, din punctul de vedere grafic, aproape identice cu biletele de ocupaţie pentru celelalte ţări (Tab. 1, Fig. 14), mai ales cu cele pentru Ungaria. Bilete de 500 şi 5000 de lei  (Fig. 15) deţin o poziţie complet izolată.

Din toata documentaţia de pregătire a biletelor de ocupaţie pentru România s-au păstrat, la arhiva Goznak-ului, doar caietele speciale (Fig. 16) sau plicuri cu specimenele acestor bilete în forma lor definitivă, pusă în circulaţie. Aceste specimene dau o dovadă clară că biletul de ocupaţie în valoare de 1 leu, menţionat in  nişte izvoare străine n-a existat.

Tab. 1. Bielete de ocupaţie (invazie) pentru patru ţări europene cu compoziţia grafică aproape identică sau cu majoritatea elementelor grafice comune.

Mulţumire

Autorul este îndatorat conducerii combinatului GOZNAK din Moscova pentru posibilitate de a studia materialele păstrate in arhiva specială a GOZNAK-ului şi pentru ajutorul multilateral al lucrătoarelor arhivei.

Bibliografie

Feierabend, K. L., 1996: Politické vzpomínky, 3, Atlantis, Brno, 503 pp.

Fierlinger, Z., 1949: Ve službách ČSR. 2. diel, Praha, 619 pp.

Kiriţescu, C. C. 1971: Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui. Vol. II., Editura Academiei, Bucureşti, pp.

Kupa, M., 1993: Corpus notarum pecuniariarum Hungariae [Magyar egyetemes pénzjegytár] (Világ pénztörténeti vonatkozásokkal). I. kötet, Informatika Történelmi múzeum alapítvány, Budapest, 256 pp.

Mixa, M., 1987: Starosti s papírovými penězi ČSR za 2. světové války. Díl 1. Poukázky 1944 a měnová opatření. Česká numizmatická společnost, pobočka Hradec Králové, Hradec Králové, 136 pp.

Šustek, Z., 1997: Grafická kompozícia vojenských platidiel tlačených za II. svetovej vojny v ZSSR pre Rumunsko, Maďarsko, Československo a Poľsko. Numizmatika, 15: 39-78.

Šustek, Z., 2001: Neznáme návrhy československých korunových poukážok z roku 1944 – genéza a historicko-politické súvislosti. Zborník Slovenského národného múzea 95, História 41: 89-106.

Šustek, Z., 2002: Nieznane projekty i odbitki próbne banknotów Narodowego Banku Polskiego z 1944 r. p. 167-171 i 197-200. In: Filipow, K., (ed.): Pieniądz i banki (tezauracja, obieg pieniężny, bankowość) – Wspólnota dziejów - Białoruś – Litwa – Łotwa – Polska – Słowacja a Ukraina. Polskie Towarzystwo Numizmatyczne, Zarząd Główny, Warszawa, 264 p.

Šustek, Z., 2004: Pieniądz wojskowy dla Rumunii, Węgier, Czechosłowacji i Polski w 1944 r. p. 227-244. In: Filipow, K., (ed.): Pieniądz i wojna, Białoruś – Litwa – Łotwa – Polska – Słowacja – Ukraina. Polskie Towarzystwo Numizmatyczne, Zarząd Główny, Wyższa Szkoła Ekonomiczna w Białymstoku. Warszawa, 264 p.

Šustek, Z., 2004: Grafička kompozicija novčanica Federativne demokratske Jugoslavije iz 1944. godine. Dinar, 22: 54-58.

Imagini:

Fig. 1. Detaliul clauzei originale despre circulaţia biletelor de ocupaţie pe proiectul de bilet de 100 de coroane (sus) şi modificarea clauzei corespunzătoare pe biletul de 20 de zloti (jos) cu urmele textului original (PRZYJMOWANIE WE WSZYTKICH WIPLATACH ZAROWNO Z BILETAMI BANKU POLSKIEGO JEST OBOWIąZKOWYM), precum şi clauza de protecţie a biletelor contra falsificării.

Fig. 2. Indicare a moiré-ului la proiectul biletului de ocupaţie de 100 coroane din 25 decembrie 1943 şi detaliul acestui element de securitate de pe aversul biletului de 1 cervoneţ din 1937. În desenul de fond cifrele 100 situate, alternativ perpendicular la sine, în linii diagonale. Forma originală a proiectului prezervată doar ca o fotografie documentară.

Fig. 3. Proiectul aversului biletului de ocupaţie de 20 zloti cu desenul iris (bleu portocaliu bleu) şi cifre 20 in desenul de fond situate, alternativ perpendicular la sine, în linii diagonale.

Fig. 4. Desenul de pe reversul biletului de „recalculare” sovietic de 500 de ruble din anul 1921 folosit ca fond la biletul de ocupaţie pentru România de 1000 de lei.

Fig. 5. Ordinul de călătorie de serviciu pentru lucrătoarea Băncii de Stat (Gosbank) I. M. Hliviţlene, o domnişoară de naţionalitate lituaniană, la oraşul Minsk şi teritoriile recucerite ale Lituaniei din 19 iulie 1944.

Fig. 6. Aversul biletului de tezaur sovietic de 500 de ruble din anul 1922, unul din biletele care au servit ca model pentru concepţia compoziţională şi ornamentală a biletelor de ocupaţie din 1944.

Fig. 7. Reversul biletului de tezaur de 5 ruble din 1934 ca model pentru proiectul nerealizat al reversului biletului de ocupatie cehoslovac de 100 de coroane (în mijloc) şi modificarea lui definitivă (jos).

Fig. 8. Proiectul nerealizat al biletului Băncii de Stat a URSS din anii 1941-1942 cu multe trăsăturii compoziţionale comune cu biletul de ocupaţie de 1000 de lei şi cu biletul cehoslovac de invazie de 1000 de coroane

Fig. 9. Filigranul „stele” folosit pe la începutul anilor 1920 pentru tipărirea mai multor bilete sovietice şi, în 1944, pentru biletele de ocupaţie sau invazie pentru patru ţării europene.

Fig. 10. Biletul de ocupaţie de 1000 de lei şi proiectul biletului cehoslovac de invazie de 1000 de coroane de la începutul lui apriliei 1944 şi forma lui realizată.

Fig. 11. Unul din cele mai mult utilizate desene guilot pe banii militari din anul 1944 şi aplicarea lui într-o compoziţie colaj complicată pe bilete de 1000 de lei şi 1000 de coroane.

Fig. 12. Volute vegetale de pe aversul biletului de 1000 de lei şi aplicarea lor pe bilete de banca poloneze de 50 de groşi şi 500 de zloti.

Fig. 13. Asimetrii minore în poziţia unor elemente compoziţionale pe aversul biletului de 1000 de lei.

Fig. 14. Reversuri aproape identice ale biletelor de 5 lei şi 2 zloti din 1944.

Fig. 15. Biletul de ocupaţie de 5000 de lei, cupiura cea mai rară din toata serie.

Fig. 16. Caietul cu specimenele biletelor de ocupaţie pentru România.


[Articol aparut in Nr. 13 al revistei Colectionarul Roman]