Istorie si arheologie :: Razboiul Franco

Prusia, prin cancelarul Otto von Bismarck, incepuse din 1862 o politica de unificare a statelor germane si crearea unui stat german centralizat. Unificarea statelor germane era un subiect aprig disputat in Germania intre adeptii sistemului confederat dorit de Austria si cei ai anexarii la Prusia si formarea unui stat german centralizat.

Puterea militara a Prusiei se face simtita in razboiul cu Danemarca din 1864, cand aceasta din urma este infranta si obligata sa cedeze teritoriile disputate ale ducatelor Schleswig si Holstein. Frictiunile aparute intre Austria si Prusia pentru controlul Confederatiei Statelor Germane duc, in 1866, la un razboi intre cele doua tari. Spre surpriza tuturor, Prusia zdrobeste intr-o singura batalie armata austrica si a statele germane aliate. Pacea incheiata, sub medierea Frantei, aduce sub controlul Prusiei multe din statuletele germane: Schleswig, Holstein, Frankfurt, Hanover, Hesse-Kassel si Nassau. Vechea confederatie germana se transforma in Confederatia Statelor Germane de Nord sub control prusac, iar din acest moment singurele state germane din afara sferei de influenta prusace sunt cele aflate la sud de raul Mainz (Baden, Württemberg si Bavaria.)

In perioada ce precede razboiul din 1870, divergentele dintre Franta si Prusia se adancesc. Ambitiile expansioniste franceze in spatiul german si nordic sunt un esec, spre deosebire de Prusia, care reuseste sa anexeze partea de nord a Germaniei.

Abilitatile diplomatice ale cancelarui Otto von Bismarck fac din Prusia puterea dominanta in regiune, zguduind balanta de putere existenta din timpul razboaielor napoleoniene.

Controversele privind frontiera franco – prusaca, incercarea esuata a Frantei de anexarea a Luxemburgului si a Valoniei (partea franceza a Belgiei), fac ca politica externa a acesteia sa se radicalizeze, iar politicienii francezi vorbesc tot mai des de declansarea unui razboi cu Prusia.

In 1870 tronul Spaniei devine vacant prin abdicarea reginei Isabella a II a, iar unul din candidati este printul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, varul regelui Wilhelm al Prusiei si fratele domnitorului Carol I al Romaniei. Imparatul Napoleon al III lea al Frantei se considera insultat si cere retragerea candidaturii si scuze imediate din partea Prusiei. Ironia sortii face ca printul Leopold sa fie ruda prin alianta cu imparatul Napoleon, iar sprijinul Frantei a asigurat tronul Romaniei casei Hohenzollern-Sigmaringen. Prusia isi retrage candidatura, dar Franta forteaza nota, cerand scuze publice imediate din partea regelui Wilhelm I. Imparatul Napoleon al III lea si ministrul francez de externe, ducele de Gramont, incep o campanie publica de umilire a Prusiei si declara ca orice alta candidatura la tronul Spaniei va declansa razboiul intre cele doua tari. Ambasadorul Frantei, Vincent Benedetti, se intalneste cu regele Wilhelm la resedinta de vacanta a acestuia si ii comunica ultimele solicitari ale Frantei. Sec, dar politicos, Wilhelm refuza.

In acest moment intervine geniul machiavellic al cancelarului von Bismarck, care obtine permisiunea regelui de a face publice detaliile intalnirii. Cancelarul intocmeste o relatare care inflameaza atata opinia publica din Franta cat si cea din Prusia. In celebra telegrama EMS, publicata in Franta pe 14 iulie (ziua nationala a tarii), fiecare parte se considera jignita si nimic nu mai impiedica declansarea razboiului.

Franta declara razboi pe data de 18 iulie 1870, insa politica externa dusa de aceasta in ultimii ani nu ii asigura sprijin extern. Napoleon III se baza pe dorinta de revansa a Austriei si Danemarcei, dar acestea sunt reticente in privinta unei noi confruntari cu Prusia. In Italia opinia publica era impotriva aliantei cu Franta pentru ca aceasta ocupa Roma. Rusia nu vroia sa implice alaturi de fostul inamic din razboiul din Crimeea, mai mult, a incheiat un pact secret cu Germania prin care promitea ajutor militar in cazul in care Austria intra in razboi. Ultima ramasa, Marea Britanie considera ca nu este in interesul ei sa se implice in razboaiele de pe continent. Izolarea Frantei pe plan european este capodopera politico-diplomatica a cancelarului von Bismarck, acesta reusind sa incheie o serie de tratate secrete cu statele germane din sud Bavaria, Baden, si Württemberg, fostele inamice din 1866.

Rand pe rand, puterile europene se declara neutre, Franta va fi nevoita sa poarte razboiul singura.

In momentul declansarii razboiului, Franta era macinata de disensiunile interne intre republicani si monarhisti si avea o situatie economica precara. Armata franceza era formata din aproximativ 400.000 soldati, unii veterani ai razboielor din Crimeea, Algeria, Italia si Mexic. Situatia francezilor din punct de vedere militar era grava, tacticile si armamentul, in special tunurile, fiind depasite, lipseau hartile, iar cel mai grav lucru mobilizarea era lenta. Armata franceza era sub comanda directa a imparatului Napoleon III, impreuna cu maresalii François Achille Bazaine, Patrice MacMahon si multi alti generali. Maresalii francezi aveau pareri diferite despre conducerea ostilitatilor, ambitiile lor personale ducand la disensiuni si la o slaba coordonare a armatei.

De celalta parte, Prusia si Confederatia Statelor Germane de Nord, impreuna cu statele germane din sud, se mobilizeaza rapid si in 18 zile armatele prusace si ale aliatilor intra in Franta. Armata coalitiei au mobilizat 1.200.000 rezervisti si dispune de arme redutabile, precum pustile cu chiulasa Dreyse si tunurile cu chiulasa Krupp. In Prusia serviciul militar era obligatoriu si asta explica numarul mare de soldati mobilizati intr-un timp relativ scurt. Factorul decisiv al victoriei Prusiei este comanda armatei, concentrata in Statul Major General al Armatei care raspundea de toate operatiunile strategice si logistice. Statul Major era condus de generalul Leonhard von Blumenthal, iar la comanda efectiva a armatei se afla feldmaresalul Helmuth von Moltke. Statul Major General raspundea doar in fata regelui Wilhelm de deciziile luate, asta usurand mult comanda operationala. Printul mostenitor Friedrich Wilhelm aflat la comanda unei armate de 125.000 soldati se supunea ordinelor date de Statul Major si nu putea trece peste acestea.

Avand o armata permanenta, Franta detine initiativa, dar planul trasat de generalul Charles Frossard era sa astepte atacul la frontiera, nefacand mai nimic pentru o ofensiva generala. Pe 28 iulie 1870 imparatul Napoleon III preia comanda Armatei Rinului (100.000 soldati) si asteapta ca mobilizarea sa ii aduca noi trupe. Strategia francezilor se baza pe faptul ca statele germane din sud (Bavaria, Baden, si Württemberg), impreuna cu Austria sa declare razboi Prusiei si sa intervina rapid in razboi. Sub aceasta premiza, francezii trimit un corp de armata sa ocupe Palatinatul Bavariei, aliat al Prusiei. Spre stupefactia francezilor, Bavaria, Baden, si Württemberg declara razboi Frantei si isi mobilizeaza armatele. Austria ramane neutra, cel putin pana cand se va prefigura o victorie clara a francezilor.

Presiunea opiniei publice franceze pentru lansarea unei ofensive, il fac pe Napoleon III sa atace orasul Saarbrücken pe 2 august. Francezii reusesc sa ocupe orasul, aparat de un singur regiment prusac, care se retrage si asteapta intaririle. Pe 3 august armata prusaca, formata din 3 corpuri de armata cu un efectiv total de 350.000 soldati se apropia de frontiera. Generalul Frossard primeste informatii despre apropierea armatelor prusace la 50 km de oras si ordona retragerea. Din acest moment incepe ofensiva prusaca, iar francezii pierd initiativa.

Figura 1: Frontul franco – prusac la 31 iulie 1870.

Avansarea rapida a armatelor prusace surprind pe francezi nepregatiti, corpul de armata al maresalului MacMahon nu stie de apropierea inamicilor. Diviziile franceze ale acestuia raman rasfirate de-a lungul frontierei si nu se face nici un efort pentru regruparea acestora.

Pe 4 august armata a III a prusaca, sub comanda printului mostenitor Friedrich Wilhelm, ataca la Weissenburg o divizie franceza. Atacul este slab coordonat, dar fortele net superioare ale prusacilor infrang rezistenta franceza. Urmeaza batalia de la Wœrth, intre armata prusaca numarand 140.000 soldati si corpul de armata al maresalui MacMahon avand 35.000 soldati. Francezii rezista eroic, dar pierd 20.000 soldati (morti si prizonieri) si nu au alta solutie decat sa se retraga. In acesta batalia armatele coalitie germane pierd aproape 10.000 soldati. Batalia purtata de armatele germane este considerata ca fiind “locul de nastere” al Germaniei unificate, facandu-se aluzie la o declaratie mai veche a cancelarului von Bismark care sustinea ca Germania va fi unificata prin “fier si sange”.

Intre timp, armatele prusace I si II ataca si distrug un corp de armata francez la Spicheren. Armata franceza se regrupeaza si se retrage in fortareata Metz. Pe 16 august aceasta armata de 130.000 soldati incearca sa efectueze o retragere spre pozitiile franceze, dar sunt surprinsi de un corp de armata prusac de 30.000 soldati. Prusacii lanseaza un atac disperat si reusesc sa opreasca retragerea francezilor, contra-atacul cavalerie franceze provoaca pierderi grele prusacilor, peste 15.000 soldati prusaci sunt ucisi in ultima batalie sustinuta de cavalerie in Europa Occidentala.

Pe 18 august armatele I si II ale coalitie germane sosesc si incercuiesc fortele franceze la Gravelotte, langa Metz. Von Moltke avea sub comanda peste 190.000 soldati si 730 tunuri grele Krupp. De cealalta parte maresalul Bazaine comanda 113.000 soldati si avea 520 tunuri grele depasite. In prima faza a atacului, pustile francezilor se dovedesc superioare celor prusace, germanii sunt nevoiti sa se retraga din fata transeelor franceze cu pierderi grele. Noile tunuri Krupp reusesc sa echilibreze balanta si impiedica un eventual contra-atac francez. A doua zi, Bazaine refuza sa atace fortele slabite ale adversarului si ordona retragerea trupelor franceze in fortareata Metz, unde vor capitula 2 luni mai tarziu. Pierderile germane au fost imense, 20.000 soldati morti fata de 7.500 soldati francezi morti si 4.200 prizonieri si au fost cauzate, in primul rand, de atacul nesabuit al unor regimente germane asupra pozitiilor franceze.

Pe 30 august nou formata armata Chalons condusa de Napoleon III si maresalul Mac Mahon se indreapta spre Metz pentru a salva armata franceza incercuita. O manevra incompetenta de a flanca armatele inamice duce la batalia de la Beaumont, unde francezii pierd 5.000 soldati si se retrag la Sedan. Aici sunt incercuiti complet, iar Napoleon III se preda pe data de 2 septembrie impreuna cu 100.000 soldati francezi.

Vestea despre predarea rusinoasa a imparatului inflameaza opinia publica. Pe 4 septembrie lovitura de stat condusa de generalul Trochu, Jules Favre si Léon Gambetta rastoarna monarhia si instaureaza republica. Von Bismarck spera ca noul regim va incheia pacea si face o oferta de pace cu conditii moderate tinand cont de situatia din teren. Solicitarea de cedare a unei parti din Alsacia este respinsa cu vehementa de guvernul francez care reinnoieste declaratia de razboi si solicita mobilizarea generala. Comandamentul german considera ca ocuparea Parisului va determina incetarea razboiului si ordona asediul acestuia. La 19 septembrie incercuirea este completa si incepe asediul. Parisul era puternic fortificat si aparat de peste 400.000 soldati, marinari si garzi nationale.

Sugestia cancelarului von Bismarck de a bombarda Parisul este respinsa de regele Wilhelm la insistentele Statului Major German. Solutia gasita de feldmaresalul von Moltke este infometarea orasului pana la capitulare si distrugerea sistematica a forturilor de aparare cu noile tunuri grele de asediu. Comandantul Parisului, generalul Trochu, neavand incredere in fortele franceze, nu face nimic pentru a sparge incercuirea din jurul Parisului. El spera ca prusacii vor ataca Parisul si va respinge atacul provocandu-le pierderi ingrozitoare. Bineinteles ca acest atac nu a venit niciodata.

Intre timp Leon Gambetta scapa din Paris intr-un balon cu aer cald si reuseste sa mobilizeze cateva armate franceze de voluntari in provincie si porneste spre Paris pentru a-l elibera. Lupte se declanseaza intre aceste armate si corpurile de armata prusace trimise in recunoastere. Francezii recuceresc Orleans-ul pe 9 noiembrie, dar ca urmare a capitularii maresalului Bazaine la Metz, noi trupe germane sosesc si intaresc diviziile aflate in lupta. Pe 4 decembrie Orleans-ul cade si armata franceza de pe Loire este distrusa. Campanii similare sunt in nordul si estul Frantei, unde armatele franceze obtin mici victorii, dar in final sunt distruse.

Pe data de 18 ianuarie 1871 este proclamat Al Doilea Imperiul German (Deuches Reich) si Wilhelm I este proclamat imparat. Imperiul era format din 25 de state germane

Situatia din Paris il ingrijoreaza pe noul imparat, francezii forteaza asediul in diferite zone si sunt respinsi cu pierderi mari. Conditiile precare si aprovizionarea insuficienta duc la izbucnirea de epidemii in randul armatei germane. La 25 ianuarie 1871 imparatul ii ordona lui von Moltke sa se puna la dispozitia cancelarului von Bismarck. Acesta ordona bombardarea Parisului cu artileria grea si trei zile mai tarziu guvernul francez solicita un armistitiu.

Armistitiul este semnat la Versallies, iar pacea finala de la Frankfurt (10 mai 1871) duce la pierderea de catre Franta a provinciilor Alsacia si Lorena.

Victoria Germaniei a dus la o revolutie in organizarea armatelor europene. Acestea au copiat repede modelul prusac de conducere a armatei prin Stat Major, a adoptat serviciul militar obligatoriu si folosirea cailor ferate si telegrafului in scop militar.

Noile tactici de lupta prusace, operatiuni rapide de invaluire, incercuire si distrugere a unei armate, se dovedesc a fi viitorul in materie de razboi.

Acest razboi a dus la sfarsitul cavaleriei ca forta combatanta eficienta, rolul acesteia se transforma in efectuarea de operatiuni de recunoastere si hartuire a liniilor de aprovizionare inamice. Forturile de aparare nu mai pot face fata unui asediu prelungit in fata noului tip de tun. Tunurile cu chiulasa Krupp, facute in intregime din otel, cu o rata mare de tragere si obuze explozive, s-au dovedit extrem de eficiente in distrugerea bastioanelor si forturilor de aparare franceze, marturie fiind distrugerea fortaretei Strassbourg considerata inexpugnabila

Noul Imperiu German a devenit forta dominanta in Europa continentala, influenta sa crescand enorm.

Resentimentele Frantei fata de infrangerea umilitoare din razboi au dus la aparitia curentului “revansist”. Va fi nevoie de 75 de ani si de inca doua razboaie pentru ca relatiile franco-germane sa se schimbe radical.

Referinte:

http://en.wikipedia.org/wiki/Franco-Prussian_War
The Columbia encyclopedia. Sixth edition, 2001-04.

Revista .PDF

Reclame

Urmariti-ne pe Twitter

Razboiul Franco – Prusac (1870-1871)

COMENTARII (1)

COMENTEAZA ARTICOLUL

Va recomandam

TAG CLOUD