Acesta a fost un mijloc de plata creat de nemti pentru teritoriile ocupate si cu toate ca aceste bancnote au fost “Emise pe baza unui privilegiu special si acoperite printr-un deposit in numerar la Banca Imperiului German, Berlin”, in decizia luata de catre consiliul de razboi de la Berlin in data de 29 oct. 1916 este mentionat si faptul ca rambursarea acestor bilete se fie suportata de catre guvernul roman. In plus depozitul de la Berlin putea fi utilizat doar cu acceptul Cancelarului, iar cum la finalul razbiului acest depozit revenea celor care l-au depus, putem considera ca armata germana putea “cumpara” gratis orice in teritoriile ocupate.

            Tiparirea acestor bancnote a inceput la 31 oct. 1916 la Berlin, iar in 18 ian. 1917 Mackensen a emis o ordonanta catre populatie in care anunta obligativitatea acceptarii acestor bilete ca mijloc legal de plata, bancnotele aparand in circulatie a doua zi. Biletele de 2 si 5 lei au aparut putin mai tarziu pe piata.

            La Bucuresti au fost trimise bancnote in valoare totala de 2.283.650.000 lei, la Berlin ramanand 111.620.000 lei. Inventarul biletelor care au ajuns la Bucuresti arata astfel:

Dintre acestea pana in data de 16 noi. 1918 au fost retrase si distruse biletele uzate astfel: 1.725.958 bancnote de 25 bani, 1.149.543 bancnote de 50 bani, 1.554.503 bancnote de 1 leu, 14.486 bancnote de 2 lei, 544.050 bancnote de 5 lei, 196.701 bancnote de 20 lei, 5.711 bancnote de 100 lei si 187 bancnote de 1.000 lei.

Dupa ultimatumul primit in 10 noiembrie 1918, armata germana de ocupatie aflata sub comanda generalului Mackensen a evacuat Bucurestiul in 12 noiembrie. Autoritatile romanesti cand au ajuns in Bucuresti au mai gasit in casieria bancii bancnote Banca Generala Romana doar in valoare de 29.699.936 lei. S-a mai gasit si o nota in registru care zicea ca bancnote in valoare de 17.600.000 au fost luate pentru a fi duse la Berlin.

Armata lui Mackensen in acest timp se retragea spre ardeal, comandamentul unitatilor germane (“comandamentul Scholz”) ajungand la Sibiu in 13 noiembrie. Orasul (la fel ca si Brasovul) fusese ocupat dinainte de trupele lui Mackensen ca o masura de siguranta. Autoritatile locale unguresti sunt luate pe nepregatite de nemti care solicita sprijin financiar pentru acoperirea cheltuielilor, si ei la randul lor confruntandu-se cu dificultati financiare. Solicitarea nemtilor este comunicata filialei de la Budapesta a bancii austro-unguresti, si cum acestia nu doreau sa cedeze fonduri fostilor aliati gasesc o solutie multumitoare pentru ambele parti: stampilarea biletelor Bancii Generale Romane aflate in posesia nemtilor cu stampila autoritatilor locale. Ca urmare pe aceste bilete s-au aplicat 3 tipuri de stampile:

-Tip 1. - Stampila rotunda cu inscriptia “SZEBEN VARMEGYE ALISPANI HIVATALA” (biroul viceispanului comitatului Sibiu);

-Tip 2. - Stampila ovala cu inscriptia “SZEBEN VARMEGYE ALISPANI HIVATALA” (biroul viceispanului comitatului Sibiu);

-Tip 3. - Stampila rotunda cu inscriptia “SZEBEN VARMEGYE ALISPANJA” (viceispanul comitatului Sibiu).

Fig. 1. Stampila rotunda “biroul viceispanului comitatului Sibiu”.

Fig. 2. Stampila ovala “biroul viceispanului comitatului Sibiu”

Fig. 3. Stampila rotunda “viceispanul comitatului Sibiu”

            Aceste bancnote care pot fi considerate bani de necesitate, au circulat de la mijlocul lunii noiembrie 1918 pana spre sfarsitul lunii februarie 1919. Un fapt foarte important este lipsa legalitatii acestei operatiuni, nefiind emis nici un act legal de catre cele 2 parti, la fel cum nu s-a desemnat nici o institutie care va fi obligata sa preschimbe in bani legali aceste bancnote, care pana la urma nu au fost altceva decat niste hartii fara nici o valoare. Banca Generala Romana nu mai avea nici o obligatie pentru ca aceste bancnote erau mijloc legal de plata doar pe teritoriul Romaniei Mici. Cu toate acestea autoritatile romane au permis ca aceste bancnote sa circule in continuare pentru o perioada destul de scurta pe teritoriul transilvaniei, paralel cu coroanele austro-unguresti.

Fig. 4. Bancnota de 50 bani Banca Generala Romana cu 2 stampile “SZEBEN VARMEGYE ALISPANJA”.

Toate aceste bancnote sunt piese foarte rare, cotate 5R, si au fost subiectul mai multor articole publicate in strainatate, o opinie interesanta fiind cea a renumitului Dr. M. Kupa care denumeste acesti bani “coroane – lei”.

BIBLIOGRAFIE GENERALA

1. A. Smaranda, Emisiunea de bancnote ale Bancii Generale Romane, 1917-1918, BSNR, 70-74, 1976-1980

2. G. Hochstrasser, Banii armatei Mackensen la Sibiu, 77-79, 1983-1985

3. Kupa M., Corpus notarum pecuniariarum Hungariae, 1993