Din punctul de vedere al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a judeţului Arad în acest fel poate fi deschisă calea pentru identificarea de fonduri pentru reabilitarea şi renovarea unui obiectiv aflat pe lista clădirilor de patrimoniu de pe raza judeţului Arad, aflate în starea cea mai avansată de degradare. Este vorba despre Biserica Franciscană din incinta Cetăţii Aradului, pentru care s-a solicitat sprijin financiar la nivelul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.
„Chiar dacă în prima evaluare a listei Ministerul a arătat că nu ar exista fonduri pentru monumentele de pe raza judeţului nostru, am decis să continuăm demersurile pentru identificarea de resurse necesare pentru reabilitarea monumentelor de pe listă. Regretăm faptul că în ultima şedinţă de Consiliu local municipal nu a existat cvorumul necesar adoptării unei hotărâri care ar fi deschis calea pentru transferul Cetăţii Aradului în administrarea Primăriei, ceea ce ne-ar fi ajutat şi pe noi în demersul de a găsi fondurile pentru renovarea Bisericii Franciscane din Cetate, dar sunt sigur că este vorba doar de o scurtă întârziere până când problema va fi rezolvată”, a declarat Samuel Adrian Caba, directorul coordonator al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a judeţului Arad.
Sursa: Vestic.ro





La 20 septembrie 2009 se sărbătoresc 550 ani de atestare documentară a Bucureştilor. Despre întemeierea oraşului legenda ne vorbeşte despre un cioban pe nume...



